Ciudatii de/din noi...

   Sunt o ciudata?!
   Nahhh....am ajuns cu totii la o saturatie.
    Nu mai intra nici o Dragushanca , Bahmutzeanca , nici macar Udrea nu mai face valuri ...
    Nici martora nu mai vreau sa fiu la circoteca ieftina din "fruncea" tarii si din media. Care frunce si care medie???             Doua porcarii care dauneaza grav sanatatii nationale!
    Daca as avea o putere...o Lord!!!...daca mi-ai  da-o!!! Dar bine ca nu o primesc , pentru ca ar disparea prea multi si prea multe din tot ce ni se serveste pe plasma.
    Stiu ca pasivitatea si detasarea nu este ideala  in situatia asta. Sunt roman, sunt mama de roman, sunt parte din intregul asta care sufera ...in prostie , apatie si ignoranta.
    Si totusi...chiar nu stiu ce as putea face in situatia actuala. Daca nu pentru mine...macar pentru copilul meu.Daca nu pentru noi...macar pentru altii.
    Voi ce ati face??

Singuratatea are mireasma....

• "Singuratatea are mireasma unui Dumnezeu fericit"....si in contemplatie as adauga eu la concluzia lui Daniel Corbu Si cu asta incep sa va spun .....

                                                  Despre singuratatea mea.
       Azi , pe drumul de intoarcere de la Bucuresti , nu am reusit sa motzai.Deloc!
       Si atunci  am exersat ceva ce  fac inconstient de cand eram mica.Fixez peisaje si  ma cufund in ganduri.Functioneaza grozav si mersul trenului imi da senzatia ca  sunt un calator prin propria viata.
Opresc doar in anumite statii, ma intersectez cu oameni, de unii ma despart, cu altii merg mai departe  si tot asa....ca tot omul! Imi scriu cartea vietii...
       Azi ma gandeam ca primavara asta e pretioasa, atata timp cat se lasa asteptata. Ca se intuneca prea repede, ca zilele sunt prea scurte, ca iarna stoarce din mine tot ce e bun si ma trezesc sleita de puteri in prag de primavara. Si deodata mi a venit in minte o intrebare...O fii pentru ca sunt singura??!! Starea asta aiurea de slabiciune o fii pentru ca nu am cu cine ma bucura de altele??
      Ce chestie...dupa cativa ani de a infrunta totul singura ma trezesc sa ma intreb  intr un tren ce ma duce in noapte acasa....e de vina singuratatea?
Raspunsul a venit sec si simplu : Eu nu o sa fiu niciodata singura!

      Eu nu reusesc sa ma plictisesc cu mine! E de bine sau nu....habar nu am.Eu nu am timp si nici chef sa ma "oracai: inutil  din pricina asta.
     "Foloseşte singurătatea, dar nu fi folosit de ea.”  zice Paulo Coelho
Sunt doar un om fara pereche, fara partener.Muncesc, fac naveta....imi fac de lucru prin casa, am grija si gandurile la copilul meu cel matur :)))
Este adevarat ca mai am 4 miewww-uri ,care abia ma asteapta sa le hranesc si sa ne rasfatam. E adevarat ca petrec  mult timp pe net....recunosc.
Este adevarat ca m am reapucat de citit si studiat cateva carti despre astrologie pe care le abandonasem.
Este adevarat ca scriu....ca idea blogului  a fost fantastica.Ador sa "blablabai" pe pagina mea.Whatever....I am not alone!!!
     Daca asta e singuratatea....imi pare rau.A mea e dulce.Imi permite luxul de a ma simtii libera si deschisa la orice imi face bine. Plus ca nu o simt ca pe o boala, o greutate, o durere sau mai stiu eu ce.
     Singuratatea in cazul meu e chiar o necesitate. Eu am nevoie de spatiul meu, de timpul meu cu mine, de linistea mea. Nu stiu cati barbati ar fii apti sa mi respecte toate astea.
     Si daca exista asa ceva....e treaba Cuiva acolo sus, sa calculeze perfect momentul, locul si situatia in care eu si el sa ne putem intalnii.
Pana atunci imi pretuiesc singuratatea si ma regasesc pe mine in lungile discutii cu constinta si sufletul meu. Sa vezi zarva atunci...ce mai certuri...maiii...si ziceam ca sunt singura???!!! Nah...eu mereu o sa ma am pe mine la un pahar de vorba sau la o cearta! :)
    “Singurătatea este pentru spirit ceea ce hrana este pentru corp.” imi sare in ajutor   Seneca

Imaginea mea ...a ta...

Esti TU sau...imaginea ta!

Am descoperit nu demult ca postura de simplu observator mi e benefica.

Observ constant...studiez distant .Nu ma implic si pasivitatea imi da echidistanta fata de subiecti.

Nu judec si nu acuz.Doar vad si ascult.

Procesez...empatizez....generez situatii similare in mentalul meu  care sa ma ajute.

A devenit un joc al inner ului  psihologic, care cu timpul se transforma intr o functie a fiintei mele.

Pot empatiza cu subiectii aproape simultan.Si tot la fel de usor ma pot detasa de ei. 

Filtrez si analizez cuvinte, stari...emotii, miscari.

Azi in tren, am fost martora unor "barfe" din bucataria unei firme.Habar nu am numele ei, nu stiu cat de exagerate sau reale erau intamplarile sau personajele barfite.Aparent banalitati....dar superficiali cum suntem, le tratam ca atare. Numai ca detaliile construiesc cateodata structura...si uite asa inca odata am avut o viziune gri asupra firii omului asa zis scolit si civilizat.Cat de usor judecam oamenii , superficial , dupa aparente. Cat de comozi suntem in a-i aprofunda!! Cat de mult ne a spalat sistemul si educatia gresit primita mintea!! Cat de departe de adevar suntem!!

Se discuta cu foc despre asortatul hainelor, culoare parului si cat de nestilati sunt unii colegi.Cata drama...ce dezastru!!!Vai cata durere ...o colega purtase bleo cu violet si stricase ziua altora cu combinatia fatala.Bashca ....nici macar nu erau branduri. 

Mi am adus aminte instant de o remarca spusa de Osho.Fara ghilimele, caci e o reformulare personala....hainele, corpul material se spala si se curata usor de colbul de pe drum , dar ce te faci cu un suflet sau un caracter mizerabil ??!!

Stiti cumva o solutie sau un detergent care curata suflete patate? Sau imaginea cuiva? Pentru  ca evident tot ce conteaza acum este felul cum aratam si brandul cu care defilam. Nimeni nu mai branduieste suflete....

Pentru mine e foarte important sa stiu pe cine privesc in ochi. Pe tine sau "imaginea" ta ?

Inger si demon

                                            Inger si demon      

                                ....fi demonul meu azi ca o provocare
                           ca sa pot fi Ingerul tau maine ca un vis !


                               

Ciochoholicaaaa....

                                       Chocoholic ...hmmm. I could say it is a "sickness"
                                          BUT....I have the honour to say it's a bless !

Mastile

Masca ....
Am scris textul asta fara nici o teama vis a vis de interpretarile unora sau altora.
M am gandit de multe ori la treaba asta cu mastile.Nu pentru ca m a lovit filozofia vietii in moalele capului , ci pentru ca ,pentru multa vreme am trait in nesiguranta ca cel caruia ii vorbesc sau cu care interactionez nu este sincer.Ca ceea ce spune sau promite nu este si ceea ce gandeste.Si starea asta genera nesiguranta , neincrederea in propria persoana si in propriile valori. Ceea ce imi ocupa foarte mult timp din spatiul gandurilor mele!!! Stiti cum e :))) hardul meu se rezuma la discul C, care era foarte plin de intrebari intrebatoare despre multi altii din jurul meu.In timp ce intrebarile referitoare la mine , la viata si sentimentele sau starile mele erau in eter, fara locatie si destinatie.
Inconstienta as numi o acum , imaturitate si irosire.Ani irositi in care m as fii putut valora .As fii putut contura altfel destinul meu, mi as fi putut croii alt drum.As fi putut devenii altcineva daca as fi avut mai mult decat orice incredere in mine.
Dar caile batute bine devin cunoscute si poti spune dupa aceste experiente ...oh yes...I ve been there!!!
A existat o perioada in care m am invinovatit constant.Alta mare tampenie !!! Exista o retea nevazuta intre noi...nu existam singuri....suntem intr o retea energetica ale carei fluxuri interactioneaza si fuzioneaza. Au fost o multitudine de factori care mi au intarziat constientizarea starii reale.Familia , societatea, situatiile si conjuncturile , mentalitatea si educatia primita....o multitudine de factori in frunte cu mine insumi! Si daca asta a fost calea ....si daca asta a fost trecutul....de ce m as intoarce acolo?? Clipa de ieri nu mai exista deja...
Am constientizat ca viata are constant un km 0.
Nu mastile imi construiesc viata....eu trebuie sa o fac. Nesinceritatea celor din jurul meu....multitudinea de masti e doar mediul care mi l am ales inconstient sau chiar deliberat.
Nu ne obliga nimeni sa avem prietenii si anturajul in care ne invartim. Familia in care ne nastem e parte dintr o intelegere karmica...e o relationare  oarecum impusa. Dar felul cum ne selectam mediul si persoanele cu care convietuim ne apartine total.
Nesiguranta vine din faptul ca intuind oarecum neconcordanta din relatiile noastre , insistam sa le mentinem .Insistam sa credem in aceeasi oameni.Insistam in eroare.
Oamenii merita sanse, merita iertare , merita toleranta si intelegere. Dar ce te faci cand ei nu cred in aceleasi valori, cand ei se simt bine cu masca pe fata si insista sa o pastreze ca pe o normalitate??!!
Ce te faci cand nu sunteti actorii aceluisi film? Ce te faci cand din pacate nici macar nu vorbiti aceasi limba si tu insisti precum Tarzan versus Jane sa te faci inteles??!!
Nu exista oameni superiori si inferiori.Nu exista destepti si prosti.Asta e rasism intelectual nascut din ignoranta. Exista oameni diferiti si unici. Unicitatea vine din experiente si existente unice fiecaruia.Nu este o aroganta sa ti vezi de drum cand nu mai rezonezi . Este o alegere inteleapta.
Cand ai semnale ca omul de langa tine are o masca , mai intai incerci sa vezi ce e sub masca, de ce exista totusi o masca. Pot exista si motive plauzibile gen....protejarea fata de alte masti.
Daca masca reprezinta un mod de a pacali  singura  hotarare pe care trebuie sa o iei este distanta.
Traim intr o lume de masti in care involuntar devenim una dintre ele. Nimic din ceea ce vedem nu este pura realitate.Nimeni nu este cine pretinde ca este.Suntem o comunitate terestra de masti .

Orice evolutie genereaza si mai multe optiuni.Si oamenii opteaza si prind orice sansa.
Unii  de a fii mai buni si mai apropiati de sursa.
Unii de a fii mai perversi si in ignoranta.
Unii se zbat intre doua lumi , fara reala putere de a se desprinde de a doua si fara reala cunoastere de a intra in prima.
Din pacate....cei din urma sunt cei mai chinuiti pentru ca detestandu si propria masca nu au inca putinta de a traii fara sa  o puna cateodata.

Soarele meu...si nu e melodia Elenei Gheorghe!

Despre Soarele meu!
Nu stiam cum sa incep sa va povestesc despre ceva ce mi se intampla cam de doi ani. Si anume...iubesc deodata si exagerat de mult Soarele!
Nu ma intelegeti gresit, eu intotdeauna am iubit lumina , caldura si implicit Soarele. Sunt leoaica varatica. Nu rezist la frig sau umezeala , intuneric sau vreme noroasa mai mult de doua zile. A 3 a intru in depresie.Am impresia ca Dumnezeu m a exilat pe alta planeta drept pedeapsa.
Dar, de ceva vreme il iubesc altfel. Il caut dimineata, il savurez chiar si cu ochii inchisi, il adulmec ca pe o minune care mi e teama ca dispare. Il studiez si il analizez , il admir si il pozez aproape zilnic , pentru ca ma surprinde  prin splendoare si energie constant.
Astrologia mi l a prezentat intr un fel, mai mult sau mai putin stiintific.Mitologia i a creat o aura de poveste si mister. Literatura pe care am citit o pana acum , nu mi l a adus in prim plan niciodata.
 Era acolo, EL Soarele, un astru datator de viata si caldura  . Helios in mitologia greaca , inchipuit ca un tanar frumos si puternic , care vede si aude tot , sau Ra in cea egipteana ,ca zeu al fertilitatii .totuna pentru mine. O divinitate cu valente de atotputernic .
Dar eu nu il puteam vedea asa ! Nici stiintific si nici mitologic. Nu l simteam ca fiind si Soarele meu.
In drumurile mele zilnice  catre si de la Bucuresti , adesea l am studiat pe fereastra trenului.Si nu de putine ori m am trezit zorindu ma cu telefonul  sa il prind in ipostaze care mie mi se pareau unice, Nu, nu mi se pareau...erau unice.Inca adormita , deseori inchideam pleoapele si il lasam sa le incalzeasca .Au fost multe dimineti de primavara sau toamna cand , ca si azi cand scriu acest text, avea o asa frumoasa aura si culoare , ca ma simteam hipnotizata si ma scufundam in focul lui ca intr un portal spre alta lume.
Si asa am inceput sa caut  caile prin care pot ajunge altfel la El.
Mi am adus aminte de inceputurile mele in astrologie , cand depasita fiind de fluxul imens de informatie noua si greu de procesat, am avut deseori tendinta sa renunt. Intuiam ca era o lume in care eu ma voi simti acasa, dar nu reuseam sa gasesc intrarea .Ma simteam ca in Gradina secreta a lui F.H.Burnett ,  o gradina care purta o amintire frumoasa, fusese zavorata si intrarea mascata .Numai cel care intuieste cu sufletul si este predestinat sa urmeze calea, va gasii intrarea.
Si mi am mai adus aminte de lungile mele discutii cu Panjua, un coleg indian de la scoala de astrologie, care mi a revelat cateva adevaruri atat de la indemana si totusi atat de greu de constientizat.
Si anume, mai concret...mi a inlesnit apropierea cu planetele si alte corpuri ceresti prin canalul spiritual.Am ignorat  temporar partea stiintifica a acestora , care ma stresa informational si am plusat pe apropiere si cunoastere ca entitati energetice .Am facut cunostinta cu toate aceste corpuri , planete, asteroizi, stele fixe si chiar puncte pe ecliptica astrelor.Le am dat forme si corpuri umane, le am inchipuit conform informatiilor din mitologie exact asa cum apareau in legende.Le am conturat personalitatea si am vizualizat pana si culoarea ochilor sau mai stiu eu ce detaliu care sa ma ajute sa conturez personajul.Si a meritat!!
Am putut sa privesc in ochi un Uranus - Cerul , care imbratisa pe Geea - Pamantul si dadea nastere altor zei sau titani.L am vazut pe Saturn (Cronos) fiul lor atacandu-si tatal.Si ca orice pacat , a ramas trist si nefericit pazitor al lumilor de sub pamant, judecator aprig si neiertator.
Am vazut o pe Venus (Afrodita) nascandu-se din samanta lui Uranus  cazuta in apele marilor , dupa ce Saturn i a taiat organele genitale. Paradoxal...din ultima samanta a Cerului pe Pamant s a nascut /format zeita frumusetii ,respectiv planeta iubirii.
Dar cu Soarele era mai greu.Nu reuseam sa i dau o alta forma decat cea de disc ...desii unii il identifica cu Apollo, zeul luminii.
Helios - Zeul Soare  apartine primei generatii de zei , preolimpici.Titanii!!
El este prin definitie lumina primordiala , nascatoare de viata, care tinde spre puritate .Un adevarat generator de lumina si energie, care prin generozitatea lui permite creerea altor sori, altor lumi.Ca dovada , Jupiter alias Zeus, stapanul si protectorul pamantenilor, isi va arde in curand karma si are reale aspiratii de a si forma propriul sistem planetar.

.....si acum sa lasam stiinta si mitologia.Sa ne intoarcem la Soarele care imi incalzeste pleoapele dimineata, care imi bucura sufletul si imi inspira viata.Nu ii pot atribui un corp, nu il pot privii in ochi,nu ii pot creea o poveste.
 El ,  a devenit portalul meu spre cer , cu el ma intalnesc zilnic si ne facem cu ochiul.El este iubitul diminetilor si serilor mele. Ii iubesc nemasurat rasariturile si apusurile. Ii simt frematarile si ii intuiesc frictiunile.Ii vorbesc deseori si il rog sa nu ma paraseasca , caci norii nu sunt amicii mei. Cateodata imi raspunde si nu de putine ori am alergat in zapada cu papucii luati invers , ca sa il pot imortaliza in toata splendoarea lui.
El ramane unic, ceva nepretuit de frumos si intens.O chemare...un drum...un canal.
Soarele meu cel nemuritor , nu are trecut si nici o alta forma. E doar o mare de culoare , lumina si iubire.Asta e definitia din inima mea pentru El.
Azi 4 februarie era frumos ca un crai...pentru ca noaptea asta va privii in ochi Luna cea Plina si probabil ca vrea sa impresioneze.

KM 0

...de  azi sunt altfel!
Nu e o hotarare, nici macar o concluzie.E doar  o constatare si o senzatie noua.
In anumite situatii  din viata mea, o dezamagire sau o iluzie creata  despre o persoana din preajma mea , m ar fi tulburat. Mocneam ca un vulcan, nu acceptam ca se poate si ca mi se intampla mie.
Azi nu! Azi e prima zi in care o dezamagire nu  a durut. Nu m a tulburat. Nu m a emotionat.
Nu am avut absolut nici o senzatie de intristare , de melancolie sau mai stiu eu ce ...altceva.
Singura stare "palpabila" a fost una in care "eu-l" din suflet imi confirma : Stiam EU !
Dezamagirea a venit ca o confirmare , ca un gand materializat intr o fraza .
Si impacata cu situatia , fara nici un fel de sentiment urat la adresa persoanei, fara nici o ezitare mi am raspuns simplu si sincer ...ei si ce!!! Exista viata, e miraculos de frumoasa cu sau fara acea persoana, nu ne am nascut impreuna si nu o sa murim impreuna.
Lectia detasarii mi a folosit inca odata si inca cum!
Am realizat instant ca oamenii merita sanse si iertare gratie amintirilor si a ceea ce  traim impreuna. Dar nu merita atasamente. Nu ne am nascut sa plangem unii pentru altii, nici sa ne razboim unii cu altii.Amintirile nu trebuie sa ne limiteze optiunile si deciziile.
O relatie de orice fel intre doi oameni e grozava si functioneaza atata timp cat oamenii rezoneaza.Cat timp au ceva in comun, ceva de impartasit. Cand nu mai exista nimic , incep frictiunile sau tacerea.Si atunci solutia e detasarea. E mai dureroasa indiferenta , tacerea sau disensiunea intr o relatie , decat indepartatea de sursa lor.
Nu simt nici macar nevoia de a discuta sau cere explicatii ca altadata. Ma incanta  tacerea...imi hraneste sufletul cu un gust dulce , elegant si catifelat.Am pentru prima data curajul sa ma privesc in suflet , sa simt indiferenta fata de situatie fara sa ma simt vinovata.Ma simt ideal, altfel, straniu de linistita .
Dar mai ales , ma simt norocoasa ca o samanta care incolteste dupa o iarna lunga si grea.Am fost acolo ascunsa in pamantul inghetat dar protector si primitor...am visat la Soare si la viata stiind ca exista  si altceva in afara de intuneric si frig.Am asteptat, intuind ca intr o zi cand o sa ma ridic, viata o sa aiba alta culoare si mai ales ca o sa fie lumina.Ca o samanta , renasc si ma hranesc din propria seva , cu lumina si cunostere.Stiu ca orice ajutor e nepretuit ,dar  stiu la fel de bine ca trebuie sa cresc din propria radacina, sa ma inalt cu propria tulpina si sa fructific totul in propriul fel.
Azi am inceput sa cresc...altfel.Ca o samanta care ridica capul spre Soare si cere inca odata binecuvantare.