Schimbarea la fata ...a muntelui meu !

                                                
   Exista locuri cu care ma conectez instant.Si carora le duc dorul imediat ce pasii mi s-au indepartat de carare. Si de care nu ma mai satur ever...atat de "parte din mine" sunt !!! 
       Muntele ....tot ce inseamna maretie ( leul din mine urla pe acolo) , splendoare ( da, da tot leul ) ,continuua schimbare , trainicie , istorie a Pamantului incastrata in  straturi de roca , verde  crud si verde etern , viata si mister .As enumera pana la infinit si inapoi ce ma atrage la munte si de ce il iubesc.
                                     

      Dar sa va spun ce ma tine legata de el. Frumusetea si provocarea ! Daaaa...provocarea !
     Nu suport rutina si  chestiile liniare , fara urcusuri si coborasuri , fara evenimente si fara forme .Imi place marea , o ador, dar dupa 3 zile clar vreau acasa. Prea la fel, prea "cuminte" pentru mentalul meu.Sufletul se umple prea repede de imensitatea aia orizontala , valurile nu reusesc sa ii trezeasca interesul.
      Clar...munte! Mi s -a intamplat de atatea ori sa merg pe carari stiute si sa nu le mai recunosc. Pentru ca nu  mai sunt la fel. Cararea s-a maturizat sau a imbatranit. Am senzatia ca intalnesc un om dupa 20 de ani si ma straduiesc sa ii recunosc trasaturile .Ca sa nu  gafez sau sa-l confund. Asa si cu cararea...o fii ea?? Sau alta??  Este ea ...dar altfel. Asta e muntele, o vesnica schimbare si provocare.
     Indata ce ai inceput traseul , cu indoiala  ca nu o sa -l poti face ,el se deruleaza sub pasi ca un covor magic .Uneori greu si periculos.Alteori lin si accesibil .Paradoxul este ca ,bucatile de traseu periculoase sunt cele mai frumoase.ca si asta ...Brana aeriana Bucegi .
                                             

    Mai este ceva ce numai muntele imi poate oferii. Schimbarea la fata...asa o numesc eu. Ma fascineaza total in fiecare anotimp. Nu exista luna a anului sa nu fie  ..stunning!! El este frumos ca un rege , care schimba pelerina regala in fiecare anotimp.Cu alta si mai pretioasa !

Cred ca m-am nascut iubindu-l . Si cat picioarele si puterea de a urca va exista la mine, nu o sa-l mai abandonez ca alte dati. Am sa ii returnez prea multa iubire...asa simt.Pesemne din alta viata , cand  cu siguranta am fost un om al cavernelor :))))